Probabil nu este întâmplător că imaginarul sumativ al proiectului Primitive Logistics se structurează în jurul a patru figuri emblematice: un pește, o maimuță, un om și Pământul (menționate aici fără a urma neapărat o cronologie de ansamblu). MATCA artspace devine gazda unui proiect structurat în patru capitole, ce trasează un itinerariu de la obscuritatea peșterii către claritatea suprafeței: un performance axat pe temele evoluției și supraviețuirii, o expoziție dedicată unor strategii care stau la baza civilizației, o expoziție de grup care investighează relația dintre tehnologiile actuale și natură și, în final, o expoziție care combină land art-ul, un cuptor specific neoliticului și producție ceramică. „Mediu tradițional”, „areal digital”, „interdisciplinar”, „național & internațional” sunt termeni care definesc câmpul descriptiv al selecției artiștilor.

Reflexele primordiale care au consolidat bazele operaționale sunt readuse în discuție în cadrul proiectului Primitive Logistics. Analogizând fractalul, un set de legi de bază își arată continuitatea în natura funcționării noastre. Ceea ce poate fi numit o trăsătură sau o practică „primitivă” intră într-un proces de decodare, prin care îi înțelegem prezența în cotidian, rutine și tehnologii actuale. Aceste mecanisme anterioare epocii moderne funcționează ca procese active, reverberând și în aglomerația tehnologiei actuale. Ele au precedat conceptualizarea, clasificarea sau etichetarea și, ulterior, au fost integrate în metodologii aplicate de către om. Perspectivele artistice și practicile de producție oferă un gest de atenție și o dimensiune analitică acestor abilități intrinseci, concentrându-se asupra amprentei unui continuum care leagă primalul de contemporan.

Urmărindu-l de la etajul de jos, privind ecranul, doar auzind din afara spațiului și completând restul în imaginație, sau simțind în întregime intensitatea de la etaj, performance-ul lui Sasha Bandi reia un impuls primordial. El nu ezită să-l exprime cu voce tare, la propriu, manifestând o râvnire autentică, un afect perturbator față de limitările condiției umane și imposibilitatea de a le depăși. Din dorința de a soluționa sau domestici o anume gravitate a existenței ia naștere un ritual crud, inconfortabil. Trupul, transpus într-o stare de dezbrăcare, devine punte conflictuală între instinct primar și constrângerile impuse de structuri socio-morale. Ritualul se coregrafiază ca o reacție de supraviețuire, repetitivă și dură, apropiată de un proces de exorcizare. Corpul devine vehiculul unui vector inefabil, extins dincolo de ceea ce raționalitatea reușește sau este obișnuită să perceapă, pregătit să livreze ceva ancestral și inaccesibil altfel. Performance-ul operează la nivelul extremelor, printr-o fuziune a tuturor elementelor constitutive, generatoare de intensitate și, totuși, vulnerabilitate.

Spațiul expozițional devine un loc de căutare a unui adăpost spiritual, paradoxal atât refugiu personal, cât și un cadru care demitizează soluționarea provocărilor existențiale. În această transă, Sasha Bandi pendulează între o poziție ușor moralistă și o dezgolire emoțională – unde renunțarea la sine devine inevitabilă, chiar necesară. Clădind un cadru fonic strident, acest ritm compulsiv se desfășoară într-un univers scenografic impregnat de referințe din cultura păgână europeană, mitologice și de repere personale reinterpretate. Cuțitul, pianul, carnea, canapeaua și lumina violet punctează această narațiune care coagulează adaptarea, provocările existențiale, instincte și supraviețuirea în timp ce dă naștere unui alter-ego mascat, transfigurat, pregătit să elibereze un cumul afectiv. Actul său capătă dimensiunea unui sacrificiu, o perpetuă disoluție în care sacrul și profanul își pierd relevanța, iar singura posibilitate rămasă este aceea a unei distrugeri catartice, în imediat. „TROGLODYTE” ne-a scos din zona de confort și, inevitabil, ne-a determinat să ne întrebăm ce urmează (și când).

„TAIL END” magnetizează spre un alt pol, unul al substratului cercetativ. Expoziția solo a lui Vlad Olariu ne obligă să confruntăm întrebarea: cum puterea și lăcomia au putut și pot în continuare să modeleze societatea la scară micro și macro? Dinamica puterii consolidează factori decisivi în structurarea socială, nu doar prin forță directă, ci și prin mecanisme indirecte de influență, mediate de credințe, simboluri și reprezentări culturale. Pentru a evidenția nu doar perspectiva progresului, ci și modul în care dominația este întreținută prin diverse intermedii, maimuța zburătoare devine simbol central al expoziției. Aceasta dezvăluie cum coada, un semn primal al originilor noastre evolutive, devine un motiv recurent în anatomia controlului. Funcționând ca un element asemănător unui joker, ea constituie un avertisment moral în fața schemelor de manipulare. Schimbarea de sens a cozii invită la o reevaluare critică a autorității și a progresului, văzute prin prisma filtrului evoluționist om–maimuță.

Poate că religia, Machiavelli sau chiar algoritmii ne arată cum controlul și manipularea iau forme diverse de-a lungul timpului. Ceea ce rămâne neschimbat, în ciuda diverselor strategii de reprezentare, metode de storytelling sau formare a cultului personalității, este esența. Istoria își găsește expresia și se reiterează în artă, predominant prin forme alegorice. Prin sculptură și obiecte realizate din materiale lipsite de prețiozitate, Vlad Olariu accesează idei și forme ale lumii antice, amintindu-ne de caracterul decadent al societății de atunci – sau poate al celei de acum. Practica sa artistică se concentrează pe analiza structurilor de putere care modelează realitatea socială. Autoritatea este, simultan, glorificată și demontată. Lucrările din expoziția „TAIL END” chestionează modul în care sistemele de dominație continuă să evolueze, să influențeze, să infiltreze și să infuzeze dinamica comunităților, echivalând mai mult decât o întrebare, dar mai puțin decât un răspuns.

Inițiativa curatorială a proiectului Primitive Logistics la MATCA artspace se conturează, în primul rând, din dorința de a investiga o inteligență intrinsecă, prezentă în toate manifestările lumii înconjurătoare. Expoziția „The Common Torpedo Runs Now on Autopilot” ne plasează într-un dialog între elemente de cotidian și acest driving force care a dominat, format și orientat evolutiv ordinea lumii, înainte de a fi înțelese sau definite ca tehnologie. Malapterurus electricus, cunoscut și sub numele de Common Torpedo, intervine ca un avatar reprezentativ, un ghid simbolic al expoziției, folosit ca „leac timpuriu” în Antichitate pentru tratarea afecțiunilor precum migrene, epilepsie sau depresie. Cu mult înainte de apariția științei moderne, natura oferea propriile sale forme de tehnologie, iar acest pește simbolizează inteligența bioelectrică timpurie. Show-ul propune o fluctuație între realitatea obiectivă, mit, gândire speculativă și asociații intuitive. Natura a furnizat soluții „tehnologice” cu mult înainte ca știința modernă să le descopere sau să le formalizeze. Este evident că intuiția revine ca principiu coordonator. Prin aparența întâmplării, speculație sau chiar accident, se generează pași de avans, urcând trepte către descoperire. “The Common Torpedo Runs Now on Autopilot” oferă un cadru în care putem observa recontextualizarea soluțiilor primitive în cadre contemporane.

Printr-o perpetuă simbioză, ființele și ecosistemele se reglează prin rețele, mutații și procese de replicare. În analogie cu răspândirea miturilor, informația încorporată în materia organică poate fi recunoscută și dezvoltată ulterior în tehnologie. De asemenea, se observă cum instinctele timpurii au evoluat în practici comune. Aici intervine dimensiunea speculativă: nu totul poate fi explicat rațional. Comportamentele instinctuale, cunoașterea colectivă și memoria culturală contribuie la generarea fenomenelor recunoscute drept inovație sau îmbunătățire. Evoluția tehnologică se manifestă astfel ca un proces interdependent, corelat cu natura. Abundența ei și adoptarea viziunilor antropocentriste, precum și încrederea într-o constantă dezvoltare computațională, ne fac să uităm modul în care natura a alimentat toate procesele. În această selecție de lucrări se atinge și dimensiunea semificțională, o perspectivă care nu poate fi explicată în totalitate asupra multor tehnologii intrinseci, dar care se transmit cultural de la o generație la alta. Sunt propuse multiple axe de investigare, chiar dacă aceste abordări pot părea absurde sau non-tehnologice.

Lucrările lui Dan Beudean și Hortensia Mi Kafchin relevă o latură explorativă, poate chiar a șansei, coincidenței, superstiției și proiecției, văzute de unele culturi drept instrumente magice, dar care pot genera un cadru teoretic pentru practici și discipline diverse. Alexandra Boaru dezvoltă relația de grijă și simbioză cu natura, evidențiind calitatea magică interioară a mediului înconjurător. Într-o notă similară, desenele Marinei Sulima reflectă ideea de inovație ca act de atenție, efort și grijă comunitară, explorând relația dintre artist, comunitate, resurse și mediu. Lucrările Marinei Oprea și Vincent Gallais, inspirate poate chiar de teoria „stoned ape”, investighează legătura dintre ciuperci psihedelice și posibilitatea de speculație și accesare a unei conștiințe superioare.

Din orice ciclu nu poate lipsi sfârșitul. Astfel, Cătălina Milea ne reamintește despre funeraliu, înțeles aici ca o practică „primitivă”, nu într-un sens derogatoriu, ci ca parte a unui sistem fundamental și timpuriu de organizare. Lucrările lui George Crîngașu și Marta Mattioli investighează simetria și regulile care o guvernează, precum și matematica ei intrinsecă, vizibilă atât în natură, cât și în structura corpului uman. Aproape transformându-le într-un registru arhetipal, Keresztesi Botond reunește și recompune cunoștințe comune, configurând o imagine-conștiință a trecutului nostru.

„Brought from Below” funcționează ca și capitol concludent al proiectului. Undeva prin iunie, echipa pleacă din oraș cu un scop univoc, hands on: construcția unui cuptor. Ea poate fi privită ca o cheie de operare și de înțelegere. Alexandra Mocan (co-curatoare și co-fondatoare MATCA artspace) afirmă ulterior că această practică a fost, de fapt, despre onestitate: „Cum îți faci fundația – pe aia construiești”. Demersul solicită o permanentă întoarcere la atenție și înțelegere a metodei pentru a putea consolida o bază solidă, din care procedeul de construire sau de creație să poată fi ulterior dezvoltat. În acest caz, nu s-a urmărit un rezultat final, ci un proces în sine și învățăturile asimilate. „Noi nu am vrut să ardem apoi lucrările într-un cuptor electric funcțional, deși am riscat să nu se ardă bine în al nostru. Obiectivul nu a fost să avem un rezultat perfect”. Acumularea de informații și experiențe se transformă în tehnologie aplicată, identificată ca o concluzie empirică a acestui proiect.

Construcția unui cuptor ceramic integral de la zero se afirmă ca milestone, împachetat în efort și fragilitate, în cadrul proiectului Primitive Logistics. Natura are legile ei, iar tu nu i te poți împotrivi – acesta a fost mesajul principal care a răsunat din întreaga experiență. În colaborare cu Slow Architecture Lab  și cu artistul Alexandru Mihai Budeș, cuptorul a fost realizat în pași mici și multe ore obositoare. Pornind de la pământ, transformat în cărămidă și ajungând a fi cuptor funcțional pentru arderea ceramicii, această traiectorie a oferit o platformă de interacțiune colectivă, experiment și colaborare între mai mulți artiști invitați.

Ca semn de susținere a artei dificil de comercializat, MATCA artspace lansează și un call de land art, invitând șase artiști, naționali și internaționali, să propună intervenții efemere în afara spațiului convențional de expoziție, într-un limbaj care nu trebuie să respecte criterii conformiste. Printr-un mediu definit de interdependența spațiu–timp, inițiativa vizează abordarea relaționării cu sfera naturală. Artiștii expozanți trasează o hartă de reflecție asupra relației subiect uman – biosferă, organism – habitat, timp și memorie (Emanuel Pop, Xianne Han & Cristian Roncea & Stol Collective, Louis Kareem Jamal, Ekaterina Shcherbakova, Alexandra Pop-Arad, Júlia Kusztos & Levente Borenich). Primitive Logistics, derulat pe durata a șase luni, se încheie cu expunerea rezultatelor ceramice obținute prin practica comună din jurul cuptorului adus la viață, alături de documentarea intervențiilor de land art. Proiectul reflectă ethosul MATCA artspace, dar și dimensiunea sa practică: atât forme consacrate și tradiționale de artă, cât și limbaje nonconformiste, expresii care depășesc valorile pieței își găsesc locul și sunt susținute.