Este jocul un mediu artistic contemporan? Este cu siguranță o forma de new media foarte populară. Mai puțin întâlnită în spațiile de artă consacrate, este o practică vie, în continuă evoluție. Jocul se impune treptat ca mediu artistic, fiind prezent cel mai adesea în afara acestor spații. Câmpul artistic se extinde.

Prima expoziție personală a artistului de origine japoneză Shinji Murakami la București, Pizza Boy, a fost vernisată în luna decembrie. Organizată de Galeria Catinca Tabacaru, expoziția a avut loc în perioada 16 decembrie 2023 – 31 ianuarie 2024 la Galeria Atelier 35 de pe strada Șelari. Elementul central al expoziției este jocul video omonim, Pizza Boy, care susține și este dublat (de) tot ceea ce se găsește în spațiul real (și virtual) al expoziției.

Ce caută un joc într-o expoziție?

 

De la joc la artă contemporană

Practica lui Shinji Murakami incorporează elemente de pixel art ce amintesc de estetica jocurilor video din anii ’70-’80. Arta sa face parte dintr-un curent mai larg ce explorează impactul tehnologiei digitale asupra culturii vizuale și modul în care acesta se intersectează cu practicile artistice tradiționale. Jocurile sunt o parte esențială a culturii contemporane, iar diverși artiști (de la Takashi Murakami la Harun Farocki) fac referire la jocuri video în practica lor.

Dar utilizarea jocurilor video în arta contemporană nu se limitează doar la introducerea esteticii digitale; ea reflectă și comentarii sociale și culturale profunde. Întrucât jocul a ajuns să fie atât de prezent în viața socială, artiștii se folosesc adesea de jocurile video pentru a cerceta teme precum identitatea, realitatea virtuală, impactul tehnologiei asupra societății și chiar critică politică.

Dincolo de temele care pot fi accesate prin intermediul gamingului ca mediu de expresie, de la violență sau competitivitate la colaborare și exprimare comună, jocul posedă propriul său limbaj multimodal. Estetica jocurilor dezvăluie o perspectivă critică asupra artei contemporane, generată chiar de situația participativă însăși.

De la artă contemporană la joc

În expoziția Pizza Boy, artistul nu face referire doar la jocuri video consacrate. De această dată, acesta își creează propriul joc ca punct de referință. Contextul de gaming creat de artist este punctul de plecare și sursa formelor de expresie vizuală particulară pentru care acesta este recunoscut. Pentru a continua să-și dezvolte propriul limbaj, artistul alege să creeze situații și acțiuni proprii.

Pizza Boy este plasat în New York, ca intenție inițială, dar esențializarea acțiunilor îl face relevant și pentru contextul bucureștean. Situația aleasă nu este una aleatorie, cum ar putea părea la prima vedere. Ea pornește de la unul dintre cele mai întâlnite contexte lucrative contemporane, ipostaza livratorului. Jucătorul acționează ca Pizza Boy, personajul pe bicicletă care trebuie să preia comenzi și să le livreze clienților. La fel ca în viața reală, există obstacole. Biciclistul trebuie să evite mașinile care i-ar putea lua viața în timp ce se deplasează pe harta unui oraș scheletic.  Starea de precaritate a livratorului este redată prin elemente vizuale simplificate și acțiuni abstractizate pe care jucătorii le pot realiza. O explorare în context performativ a aceluiași complex de interacțiuni umane regăsim și în spectacolul București Livrator Schwartz[1]).

Lucrările din expoziție preiau fragmente din joc, conceptualizând stadii și ipostaze din Pizza Boy. Elemente grafice ale jocului devin lucrări bidimensionale sau ecrane luminoase animate. Imaginile comunică între ele și sunt accesibile atât pentru privitor, cât și ca opțiune de realitate augmentată. În plus, jocul este prezent în cadrul expoziției. Poate fi observat, vizionat, jucat. Jocul face parte din expoziție. Expoziția face parte din joc.

Jucătorul este prezent

Nu doar jocul, ci și jucătorii sunt prezenți în expoziție. Instalația centrală este alcătuită dintr-un televizor, o consolă Atari 2600 și o canapea. De fiecare dată când am văzut expoziția, pe canapea se afla cel puțin un vizitator jucând Pizza Boy, încercând să întreacă recordul stabilit până atunci. În acest fel, expoziția găzduiește permanent evenimente, performance-uri ale jucătorilor într-o continuă relație cu cele precedente și cu cele viitoare. Nu mai este vorba despre un artist sau despre un jucător unic, ci despre forme colective posibile, în contexte hiperestetice ale atmosferei generate de joc[2]. “Individul este o ficțiune, iar individualismul, un mit.”[3] – modificările în câmpul estetic au loc și datorită lărgirii spațiului artistic cu forme participative.

Artistul deschide procesul său către public. Prin această abordare, spectatorii devin audiență activă a scenei artistice, creând o legătură între artă și viața cotidiană. Expoziția reușește să depășească granițele tradiționale ale artei, invitându-ne să reconsiderăm rolul publicului în cadrul procesului creativ.

Jocul deschide arta contemporană către interacțiune și participare.

Atelier 35, un precedent

Spațiul de desfășurare al expoziției este galeria Atelier 35, spațiu ce găzduiește în mod curent lucrări ale unor artiști emergenți. Cu o istorie extinsă, aceasta nu este prima ocazie când găzduiește jocul ca formă de expresie. În nr. 11-12 din 1979 al Revistei Arta, apare un articol scris de Magda Cârneci despre o expoziție desfășurată la Atelier 35 denumită Designul în sfera jocului[4]. Cei trei artiști (Mugur Nazarie, Dan Velescu și Radu Vișan), absolvenți ai secției de Design din București, expuneau proiectul lor de diplomă, realizat sub îndrumarea profesorului arhitect Ion Popa. Proiectul, câștigător al marelui premiu la Congresul internațional de design ICSID de la Helsinki în 1981, era format din 10 jocuri realizate de cei 3 designeri. Ca și în jocul lui Murakami, și aici jocurile au o retorică proprie, transmisă prin acțiuni și răspunsuri ale jucătorilor, mai degrabă decât prin contemplare. Cu Pizza Boy, galeria își continuă rolul esențial pentru noua generație de artiști, dovedind că arta jocului nu este doar un fenomen contemporan, ci și o formă de exprimare artistică validă și relevantă. Însă, odată cu introducerea unui nou mediu în arta contemporană, apar și provocări. Cum expui ceva ce poate fi jucat solitar? Ce înseamnă să joci ceva în spațiul public? În ce mod un concept curatorial specific este posibil pentru arta jocului?

În contextul curatorierii artei jocului, expoziția Pizza Boy se ridică la nivelul unei manifestări artistice procedurale și politice, invitându-ne să reconsiderăm modul în care interacționăm cu arta și lumea înconjurătoare.

Expoziția Pizza Boy, a artistului Shinji Murakami a fost organizată de Galeria Catinca Tăbăcaru la Atelier 35 în perioada 16.12.2023 – 31.01.2024.

[1] București Livrator, 2021, Teatrul Masca, regia David Schwartz

[2] Yves Michaud, Arta chiar s-a sfârșit, trad. Bogdan Ghiu (Timișoara: Constrasens MMXXIII, 2023).

[3] Ibidem. P. 12

[4] Magda Cârneci, „Designul în sfera jocului”, Revista Arta, nr. 11–12 (1979): p. 52–53