După ampla selecție de opere Brâncuși prezentată în această primăvară la Muzeul Boijmans din Rotterdam, expoziția Transformation. Romanian Sculpture 25 Years Atfer the Revolution așează pe scena olandeză o nouă incursiune în sculptura românească, de această dată contemporană. Gazda proiectului, Muzeul Beelden aan Zee, înființat în 1994 de colecționarii Theo și Lida Scholten, este un spațiu dedicat exclusiv expunerii sculpturii. Expoziția inițiată de Maria Rus Bojan, curatoriată de Ioana Ciocan împreună cu Cees Hendrikse, arhitect Attila Kim reunește o selecție de piese semnate de 13 artiști români: Judith Balko, Mihuț Boșcu Kafchin, Radu Cioca, Ioana Ciocan, Ștefan Radu Crețu, Andreea Dobrin, Costin Ioniță, Radu Mocanu, Vlad Olariu, Alexandru Potecă, Larisa Sitar, Mircea Suciu și Mihai Zgondoiu.

În ciuda titlului care induce senzația unei retrospective generoase, expoziția este un proiect curatorial ce pune împreună câteva opere relevante pentru sculptura românească experimentală din ultimii ani. Prima sală este dominată de giganticul Lenin-ul roz (Lenin’s Sleep/Proiect 1990, Mihai Zgondoiu), căzut în apropierea unei oglinzi cu hărta României din monede (Home Country, Blooming Garden, Ioana Ciocan) și a monumentului acoperit de mușchi (Monument, Larisa Sitar). Împreună formeză un statement puternic, asumat de textele introductive ale catalogului și continuat pe tot parcursul expoziției: epoca de aur a murit, dar fantoma ei este o sursă de inspirație constantă în arta românească. “(…) Artiştii români din generaţia tânără, care nu au avut experienţa comunismului, exprimă viziuni asupra unei lungi perioade de represiune brutală, care a lăsat urme de neşters în ţara lor ” (Cees Hendrikse) Sunt speculate uzul şi uzura memoriei, în formele cele mai diverse posibile, de la canistre sau cauciucuri (Golden Black I şi II, Radu Mocanu) la obiecte uz cotidian aurite (Golden Flat, Alexandru Potecă).

Expoziția este cel mai consistent și bine-închegat proiect de artă politică autohtonă, având în centru sculptura, care reușește să aducă în discuție memoria comunismului echilibrat, neutru, fără critici radicale sau nostalgii desuete. Ioana Ciocan a reușit o selecție impecabilă, atât la nivel discursiv cât și al realizării tehnice, capabilă să ofere unui public occidental o imagine complexă asupra unei lumi încă plină de necunoscute (chiar și pentru români).