Inspirată de titlul unei cărți scrise de Georges Didi-Huberman, Sortir du noir, Ruxandra Demetrescu curatoriază expoziția personală a lui Petru Lucaci de la GLORIAE ART GALLERY cu aceeași denumire pornind de la vechile teme în care negrul este unica opțiune până la recenta explozie de culoare din ultimele lucrări. Urmărind în primul rând experimentele cu elementele picturii prin folosirea materialelor diferite și a montajelor aleatorii, artistul forțează depășirea limitelor cunoscute în favoarea unor efecte de mare impact vizual. Traseul vizitării este gândit ca într-o istorie cu lucrări de întâmpinare (introducere), desfășurare graduală de la negru la culoare (cuprins) până la etalarea cromatică legată ca într-o friză emoțional triumfală (încheiere).

Dar, în paralel se întrezărește „acțiunea” care leagă lucrările. Ceea ce mi-a atras atenția este prezența în toate lucrările a unui singur personaj: o fată frumoasă. Este o zeiță urbană actuală surprinsă în colanți colorați și tricou sau nud cu osatura fragilă a tinereții care trece dintr-o lucrare în alta, parțial vizibilă, fragmentată, de la fundalul arhitectural bidimensional-ambiguu, printre planuri suprapuse de negru cu breșe de lumină până la brusca invazie de culoare din natura deodată tridimensională, reală, dominată de strelitzia, floare numită și Pasărea paradisului. O Persefonă modernă care trăiește jumătate de timp, iarna, în lumea umbrelor alături de Hades și cealaltă, vara, pe pământ, ca zeiță a fecundității și a reînnoirii naturii. Din clarobscur în culoare.

Lucaci, ca un bun observator, totuși distant, abordează feminitatea excluzând orice urmă a simbolisticii feministe consacrate. Femeia nu e idealizată, nici monumentală, nici eroină, nici măcar mamă, ci mai degrabă o apariție firească întrevăzută în amalgamul existențial/cromatic-compozițional. E o prezență constantă, alături, în viața de zi cu zi, o prezență în fiecare cadru care reprezintă medii variate ale viețuirii cotidiene. Tablourile din expoziție au aceeași dimensiune pentru a fi alăturate și a forma montaje, interșanjabile, aparent aleatorii, sporind misterul versatilității feminine.

Femeia decapitată, după cum o numește Ruxandra Demetrescu, având în vedere că este pictată preponderent ca tors, se identifică subtil prin amprenta vizibilă uneori în corpusul picturii dar și separat ca formă spațială traforată. Într-o altă cheie de interpretare, amprenta pusă pe corpul femeii are conotația de luare în posesie, divulgând posibila ei vulnerabilitate.

Dacă în lucrările din primele serii, femeia este încadrată în peisaj, surprinsă în atitudine, în cele recente, de mari dimensiuni, alăturate pentru a forma o friză expuse la sfârșitul traseului, în pavilion,  este înfățișată monumental, în picioare, statuară, într-un decupaj de la umeri în jos până la jumătatea gambei îmbrăcată tot cu colanți și tricou. Femeia ca apariție printre umbre, dobândește, în final, conștiință de sine și răzbate în lumina iradiată de florile paradisului căci “nu te naști femeie, ci devii una” ca să o citez pe Simone de Beauvoir. Negrul prețios, structurat, este prezent în expoziție prin câteva obiecte pline de sens – amprente, decupaje, relicve ale corpului deșirat, menite să puncteze călătoria spre devenire într-o absolută solitudine.

Petru Lucaci interesat și de body art și feminism și-a propus să urmărească traseul inocenței și vulnerabilității feminine până la verticalitatea superiorității triumfale. Petru Lucaci, în concepție și viziune este esențialmente contemporan, inspirat de femeia actuală care nu are nevoie de postament pentru a se face vizibilă.

Expoziția este copleșitoare, cu lucrări de mari dimensiuni asamblate în panouri care mobilează spațiul ca într-o succesiune de secvențe cinematografice cu un singur personaj (femeia sau artistul) în evoluție constantă, subtil sugerată, pe calea evadării spre culoare și lumină.