Am ajuns la expoziția Geometrii construite. Spațiu / timp / memorie într-o sâmbătă liniștită și am petrecut ceva timp împreună cu Aurora Kiràly în spațiul intim al galeriei Anca Poterașu, aflată într-o construcție plină de farmecul vechilor caravanserai din Bucureștiul de altă dată. Discuțiile despre memorie, artă, dimensiunea de gen a activităților noastre, lacunele sistemului sau alte idei (sau idealuri) teoretice mi-au deschis mai multe posibilități de privire, lectură și analiză a expoziției.

Prima cameră cuprinde seriile Viewfinder (2014-2016) şi Viewfinder mock-ups (2016-2017), construcţii geometrice plane şi în spaţiu care integrează fotografii mai vechi unor structuri spațiale și simbolice noi . Cea de-a doua încăpere alătură seria de fotografii foarte personale Melancholia (1998-2008), unor corpuri geometrice desenate pe plexiglass care încadrează în spațiu colaje de cuvinte decupare din ziare cu un conținut naționalist, realizate în ultimele luni: News Remix (2017). Aparent trei proiecte diferite, cele patru serii reunite la galeria Anca Poteraşu într-o expoziţie personală, arată câteva dintre direcţiile explorate de artistă în ultimii mulţi ani în care activitatea ei publică era legată în special de spaţiul curatorial-teoretic (Galeria Nouă și UNArte).

Sunt aduse la un numitor comun proiecte începute din 1998, continuate și dezvoltate consecvent într-un parcurs unitar, foarte complex. Activitatea Aurorei Kiràly îmbină practicile artistice cu cele teoretice, curatoriale și pedagogice. Voi urmări pe rând seriile expuse în cadrul proiectului Geometrii construite. Spațiu / timp / memorie, în contextul mai larg al activității artistei.

Anul trecut Aurora Kiràly a apărut fața publicului clujean în tripla ipostază care îi definește o bună poarte din practica profesională (artistă, curatoare și profesoară) în proiectul Fete cu idei [Băieți și picturi] deschis la spaţiul Lateral din Fabrica de Pensule. În aceast proiect de grup Aurora a expus mock-up-urile unor camere de fotografiat, tăiate manual în carton, în care a inserat print-urile unor fotografii realizate la începutul anilor 2000. Aceste lucrările fac parte dintr-o serie mai amplă care propune o abordare fenomenologică a fotografiei, una dintre metodele predilecte ale artistei. Conceptualizare vizuală porneşte de la reflecții teoretice (Barthes, Lacan, Sontag, Baldessari, Beuys etc) articulate cu acurateţea specifică unui pedagog. Sunt formele cu care Aurora Kiràly a revenit pe scena artei în ipostaza de artistă, în prima expoziție personală după îndelungata absență în care s-a dedicat educării și promovării altor creatori: Cut & Paste Histories de la Alert Studio. Inițial mock-up-urile erau realizate manual, pentru plăcerea gestului şi farmecul imperfecţiunilor, obiectele expuse la Galeria Anca Poteraşu sunt perfect-finisate industrial. Aceste camere foto de carton sunt relaționate cu reprezentările cu efect vizual 3D de pe pereţi și cuprind o serie de referinţe şi aproprieri ale multora dintre momentele de cotitură din istoria artei (avangardă, arta conceptuală, constructivism). Atenţia cu care reflectează asupra tehnicii fotografiei m-a făcut să compar involuntar expoziţia Geometrii construite. spațiu / timp / memorie cu clasica lecție de tehnica a cinematografiei din filmul avangardist Man with a Movie Camera (1929). Întocmai ca realizatorul filmului rusesc care merge cu o cameră în mână și explorează tehnici ale cinematografiei (dubla expunere, slow-motion, gross-plan, close-up-uri extreme etc), Aurora Kiràly testează și teoretizează posibilitățile fotografiei, împingând limitele bidimensionalității specifice acestui mediu.

Alături de abordarea teoretică a fotografiei și reflexiile artistice asupra limitelor acestui mediu, o altă preocupare constantă transpare din lucrul cu reprezentarea vizuală a cuvintelor. În practicile conceptuale și mai ales neo-conceptuale, deja consacrate, reprezentările vizuale ale cuvintelor deschid noi direcții de deconstrucție a mitologiilor academiste despre posibilitățile artei în relație cu imaginea. În expozițiile deschise anul trecut, Reality Check de la spațiul de artă contemporană Calina și instalația site-specific din cadrul macro-expoziţiei organizată la rezidența Scena 9, Aurora Kiràly își construiește narativul vizual în lucrul cu forma cuvintelor. Acest demers este continuat și în cele mai recente lucrări expuse în personala Geometrii construite. spațiu / timp / memorie în seria News Remix. Această explorare vizuală a cuvintelor propune o „dematerializare a obiectului artistic” (Duchamp). Colajele sunt compuse din tăieturi din ziare şi alătură obsesii naţionaliste altor probleme (în general politice) care apar în ziare. Aurora Kiràly propune o reflexie critică prin deconstrucție, artista ilustrează unele probleme ale societăţii folosind radarul eticii personale în selecția unor cuvinte tăiate din ziare. Practicile neo-conceptuale de (re)semnificare a cuvântului, politic şi vizual, deschid nenumărate căi de reflecţie semiotică asupra limbajului persuasiv al mass-media.

În plimbarea prin expoziție, privind împreună sublima serie Melancholia (1998-2008), Aurora a povestit, parcă oarecum intimidată, că aceste lucrări sunt mai sensibile, mai feminine, o latură a preocupărilor sale de care a simțit nevoia acut să se desprindă. Ascultând înregistrarea discuției din galerie, această afirmație mi-a sunat în minte, în toți rărunchii preocupărilor mele pentru nevoia unei perspective feministe în lectura istoriei artei şi am început să reflectez asupra contextului instituţional în care activează artista.

Din 2007, Aurora Kiràly a intrat în mediul academic-universitar, fiind profesoară la secția de foto-video din cadrul dominant-masculin al Universității Naționale de Artă. Oricât de absurd poate suna pentru acest secol, accesul femeilor în mediul artistic-universitar este ridicol de normat. Mă întreb dacă lucrarea Vedei Popovici, Copacul sub care am crescut, care ironiza absenţa femeilor din catedra de pictură a UNArte este încă de actualitate sau între timp au fost titularizate și femei în corpul profesoral de aici. Construcţia aceste universităţi este una dominant masculină, fapt ce (încă) generează invariabil discursuri și practici discriminatorii. Secţiunea domnişoarelor (fondată în Bucureşti în 1895, după lungi dezbateri) a deschis drumul femeilor spre educaţia profesională în condiţii mult inferioare pregătirii destinate colegilor bărbați. Puțin mai târziu egalitatea propusă de regimul comunist nu doar că nu a şters stereotipurile existente, ba mai mult a confirmat permanent autoritatea masculină. Universitatea Națională de Arte, în ciuda schimbărilor inevitabile care au loc într-o istorie tumultuoasă, a perpetuat permanent inegalitățile de gen. Este cert că desfășurarea activității în acest cadru intelectual-rigid care devalorizează feminitatea impune o primă constrângere: internalizarea privirii masculine. Bineînțeles că pentru o artistă activă în acest mediu nevoia depășirii unui demers conotat ca „prea feminin” este iminentă, întrucât această asociere de multe ori vine cu o doză de peiorativ.

Melancholia cuprinde o serie de fotografii alb negru realizate acasă, în atelier, vacanţe sau rezidenţe. Momente intime captate spontan care iau forma unui jurnal vizual. Multe autoportrete, majoritatea cadraje clasice în care lumina şi umbra iau controlul (de)construcţiei volumelor. Intimitatea imaginilor e frapantă, privim capsule de memorie care arhivează unor momente dragi (sau marcante). Aparatul de fotografiat acţionează controlat de artistă ghidată emoţional în selecţia momentelor fotografiate, serie care devine o reflexie fragilă asupra propriei identități. „Memoria, puterea [minţii] de a avea prezent ceea ce este irevocabil trecut” (Arendt), devine o funcţie a practicii fotografice de aducere a sinelui în centrul preocupărilor artistice. Memorarea unor momente foarte personale prin intermediul aparatului de fotografiat este o practică adoptată şi consacrată tot prin rezistență și curaj de câteva artiste astăzi iconice (le amintesc pe Claude Cahun, Woodman, Jo Spence, Cindy Sherman etc). Sub nenumărate aspecte autoportretul a fost (și rămâne) o formă de rezistenţă și activism, o reprezentare afirmativă care crește încrederea în sine și conștiința limitelor impuse manipularea genului pe scena artelor. Primelor artiste (active cu mult înaintea revoluţiilor feministe) le era interzis accesul la modele nude, deci ilustrarea altor corpuri era un tabu. Studiul propriului corp era singura formă de educaţie anatomică permisă, practic unica portiță a artistelor pentru transgresiune socio-politică și evadare dintre constrângeri impuse. Lecturată în cheie feministă auto-reprezentarea femeilor este o practică esenţială în lupta împotriva stereotipurilor de gen. Aceste compoziţii delicate, încărcate de emoţii şi sensibilitate oferă o asumare și acceptare a identității feminine. Aurora Kiràly s-a poziționat permanent într-o relație cu istoria artei feminine pe care caută să o recupereze în propria practică artistică.

Privită prin filtrul genului expoziția Geometrii construite. Spațiu / timp / memorie atinge o problemă esenţială, ridicată de Nina Arbore ca răspuns la logica patriarhală în care femeile sunt obligate să acționeze: „o sensibilitate specific feminină nu există în artă pentru simplul motiv că inteligenţa şi arta nu au sex. Feminin şi masculin sunt calificative ce nu corespund nici unei realităţi în artă. Un desen de-al meu dur, colţuros şi sigur poate fi mult mai viril decât un buchet de liliac alb lângă un plic violet al cine ştie cărui pictor. Sensibilitate specific feminină nu există legată de sexul creatorului ci numai de felul lui de a fi.“

Aurora Kiraly, Geometrii construite. Spațiu / timp / memorie este la Galeria Anca Poterașu în perioada 30 martie – 30 mai 2017.