Natura umană râvnește adevăruri absolute sau cel puțin așa speculează personajele lui Stanisław Lem în romanul Fiasco. Dar adevărul absolut implică și o lipsă de mister, nu mai sunt necesare întrebări pentru că toate răspunsurile au fost date. În același fel privim oare și arhivele, fie că sunt personale ori instituționale, documente sau fotografii catalogate tematic, care îndosariază tacticos trecutul sau prezentul, dintr-o perspectivă singulară, absolută? În luna iulie a avut loc FIASCO. Seri de artă video, în grădina Muzeului Național al Literaturii Române, unde conceptul de arhivă și-a pierdut contururile rigide, făcând loc unor forme alternative de abordare, construite prin cadre, montaje, eseuri și comentarii.

Larisa Crunțeanu și Cristina Stoenescu dezvoltă împreună de trei ediții programul de proiecții de artă video și film experimental FIASCO, care funcționează ca o platformă deschisă de întâlnire între imagini, idei și sensibilități aflate în permanentă negociere. Conturată sub tema Archives in Motion (arhive în mișcare), ediția de anul acesta explorează arhiva ca spațiu al memoriei, imaginației și reinterpretării prezentului. În cele trei seri de proiecție, am trecut de la istorii politice, ficțiuni naturale și limbaje în straturi, la abordări speculative și istorii personale, prin filme și artă video realizate de Anton Vidokle, Dominique Gonzalez-Foerster, Radu Jude, Filipa César, Ursula Biemann sau kinema ikon, printre alții. Proiecțiile au fost precedate de două evenimente care explorează tehnologii analogice și construcții identitare postsovietice: un performance audio-vizual, Umbráfono, realizat de artistul Enrique del Castillo și un lecture-performance al artistei Anastasia Kolas, intitulat Teoria „Soviet Girl Boss” (SGBT): Un tutorial de machiaj.

Selecția din această ediție a îmbogățit felul în care privesc arhivele. M-am întrebat ce anume ține fragmentele legate într-o arhivă, sau cine regăsește și retrasează gesturile ratate de o perspectivă oficială? Am văzut cum sunt folosite și alte instrumente decât cele clasice când se parcurg materiale documentare, și că nu este mereu necesar să păstrăm o atitudine critică sau reflexivă atunci când lucrăm cu cele personale; or, cel mai important, că arhiva devine un spațiu de negociere între versiuni diferite ale trecutului, punând sub semnul întrebării posibilitatea unui adevăr absolut.

Au rămas cu mine, după serile de proiecție, filme și lucrări de artă video care lucrează cu materiale istorice prin perspective subiective și afective, ajungând să chestioneze regimuri politice și moșteniri coloniale. În deschidere am văzut Gaddafi in Rome: Anatomy of a Friendship, al regizoarei Alessandra Ferrini, care demască legăturile dintre trecutul colonial al Italiei în Libia și politica sa actuală. Analizând fotografii cu Gaddafi și Berlusconi, filmul desface și analizează evenimente care relevă o poziție contradictorie a statului în ceea ce privește colonialismul și migrația modernă. În aceeași cheie se compune și eseul video To Pick a Flower, al regizoarei Shireen Seno, care pornește de la pădurile tropicale din Filipine și suprapune fotografii de arhivă din perioada colonială americană, explorând relația complexă dintre oameni și natură, și felurile în care capitalismul au transformat-o. Preferatul meu rămâne însă Irani Bag, al regizoarei Maryam Tafakory, un eseu video ce adună scene din perioada 1990–2018 în care gențile de recuzită sunt folosite ca mediatoare ale atingerii în cinematografia iraniană. Poetic și sensibil, eseul are un substrat critic puternic, analizând modul în care limbajul vizual al cinematografiei iraniene se adaptează și negociază limitele impuse de cenzură.

FIASCO continuă și în toamnă cu o proiecție specială dedicată unei noi producții artistice a regizoarei Laura Săvuțiu, cu titlul în lucru Studiul mișcării prin imagine: Gheorghe Marinescu, Étienne-Jules Marey și Eadweard Muybridge. Lucrarea sa pornește de la un fond de arhivă rar: filmări realizate de neurologul român Gheorghe Marinescu între 1898–1901, unele dintre primele înregistrări cu caracter științific din istoria cinematografiei. Laura, câștigătoarea premiului FIASCO pentru încurajarea producției de artă video în România, a prezentat în ultima seară a programului procesul de cercetare și dezvoltare a proiectului, precum și contextul conceptual care îi structurează demersul artistic.

Lem scria în romanul său despre o ocazie ratată de a intra în contact cu o specie extraterestră, o misiune care se încheie cu consecințe catastrofale. Inspirat din carte, festivalul FIASCO reflectă asupra posibilităților și limitelor comunicării, reunind lucrări care nuanțează, contrazic sau ironizează perspectivele pesimiste ale narațiunii. În timp ce Lem explorează posibilitatea ca diferențele culturale profunde să facă imposibilă o înțelegere deplină, cele trei ediții ale FIASCO reunesc lucrări care încearcă să iasă din modelele prestabilite ale unei comunicării reușite. Or, în cazul de față, al unei arhivări.

—

FIASCO. Seri de artă video / Archives in Motion, curatoriat de Larisa Crunțeanu și Cristina Stoenescu [Grădina Muzeului Național al Literaturii Române, București, 02–04.07.2026]

Artiști: Enrique del Castillo, Ben Brix & Kiri Dalena, Tara Najd Ahmadi, Alessandra Ferrini, Radu Jude, kinema ikon, Dominique Gonzalez-Foerster, Josef Dabernig, Anna Vasof, Anastasia Kolas, Anima Goyal, Gohar Martyrosian, Giulia Zabarella & Sol Archer, Maria Thereza Alves, Cosmin Nicolae, Maryam Tafakory, Adéla Babanová, Dafna Maimon, Anton Vidokle, Razan AlSalah, Ana Gurdiș, Filipa César, Karla Crnčević, Ursula Biemann, Kareem Nofal, Gernot Wieland, Shireen Seno, Vanessa Ferreira & André P. Barata & Reine Pires Muzzi, Evelyn Pakinewatik.