În ultimul week-end din august a avut loc la MNAC premiera spectacolului „Pentru că meriţi”, proiect „observaţional de artă activă”, semnat de Sever Andrei, Irina Gâdiuţă, Bogdan Georgescu, Vlad Georgescu, Andrei Ioniţă, Sînziana Nicola, Mihaela Sîrbu. Parte din Platforma de teatru politic 2015, un festival de teatru independent care reuneşte lucrări performative construite în jurul unor probleme stringente ale societăţii contemporane, Pentru că meriţi, aduce în discuţie dreptul femeii asupra propriului corp. Este un spectacol feminist curat, simplu şi sincer, care radiografiază realitatea şi o aduce pe scenă fără cosmetizări şi efecte speciale.

Într-o scenografie minimalistă, patru personaje îmbrăcate în rochii-sac fashionably cool şi total asexuale, conversează în lumina reflectoarelor. Scena are un aer contrafăcut de studio TV pentru talk-show-uri mondene. Întreg spectacolul pare rupt din întâlnirile feminine de la Euforia Tv! Discursul este rudimentar şi sec, plin de clişee şi deturnări conservatoare. Bogdan Georgescu aduce pe scenă realitatea, care, exact ca-n vorba din popor: „bate filmul”. Este înscenat un dialog psiho-emoţional pro life condimentat cu panseuri lăsate libere de diverşi „părerologi” prin mass-media autohtonă. Femeia-subiect este obiectul unor opinii diverse, discriminatorii, bazate pe expertize pseudo-ştiinţifice sau ridicol-emoţionale.

Principalul fir narativ plasează acţiunea performance-ului în cadrul formal al unei sedinţe de consiliere pre-avort. Scena este statică, iar discuţia este dominată persuasiv de cele două consiliere care predică „Binele” absolut şi acaparează atenţia printr-o multitudine de gesturi autosuficiente. Abia în a doua jumătate a spectacolului se aude timid o voce gâtuită dintr-un colţ: femeia însărcinată, cea pentru care a fost înscenată întreaga comedie. Există (sau exista) un proiect de lege care doreşte să impună acest tip de tortură psihică ca practică obligatorie premergătoare oricărui avort. Pentru unii şi unele drama unei femei care alege avortul nu este suficientă: trebuie instituită o practică intruzivă care să instituţionalizeze oprimarea. Dacă nu aş fi ştiut că dramaturgia spectacolului se bazează exclusiv pe realitate m-as fi distrat teribil privind „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, varianta feministă. Amuzamentul păleşte în faţa gravităţii impuse de consecinţele previzibile ale acestor situaţii comic-absurde. Când tensiunea ridicolului creşte, show-ul este întrerupt de „transmisii live”, fragmente de text şi comentarii alese din subsolul unor articole menite să valideze sau agraveze mitologiile care tencuiesc cu o consecvenţă halucinantă discriminarea femeii. Planurile naraţiunii se intersectează, se suprapun, se completează reciproc sau se contrazic astfel încât să rămâi cu sufletul la gură până la ultimul cuvânt rostit de actori.

„Pentru că meriţi” începe cu lectura textului unui articol recent „Femeia de carieră, fără copii, singură la 40 de ani, o bombă nucleară cu efect de praștie”. Îmi amintesc precis momentul în care acestă compunere a devenit virală: îmi apărea în newsfeed însoţit de comentarii feministe, dezamăgite sau revoltate. Am avut atunci o intuiţie excelentă pentru auto-conservare: am ignorat link-ul convinsă fiind că este loc pentru toţi sub soare. Textul este un fel de psihoză care adună o sumă de clişee, vechi şi noi, care abundă în compătimiri pentru femeile de carieră. Chiar şi limitele misogine pălesc în faţa ridicolului. Din spectacol am aflat cu surpriză şi stupoare că unul dintre autorii articolului este absolvent de medicină: medic specialist psihiatru. Autoritatea opiniei este întărită de expertiza medicului: o circumstanţă agravantă pentru lansarea în spaţiul public a unor gânduri retrograte, bazate pe generalizări ale unor observaţii speculative care ar trebui păstrate la nivelul panseurilor dezbătute în entuziasmul plin de testosteron din pauza de la meci. Déjà vu? În deceniul opt al secolului XIX, într-o conferinţă susţinută la Ateneul Român, Titu Maiorescu, se avântă într-un discrus mizantrop care justifică excluderea femeilor de la viaţa publică printr-o aşa-zisă evidenţă biologică: femeile au creierul mai mic decât barbaţii. Sofia Nădejde publică în numărul 24 al revistei Contemporanul un răspuns argumentat ştiintific, care desfiintează cu o logică impecabilă argumentaţia maioresciană. Dialogul Sofia Nădejde – Maiorescu a intrat triumfător în istoria feminismului românesc şi indiscutabil a contribuit substanţial la emanciparea femeii. Mă întreb de ce unii dintre noi au rămas tot acolo.

„Pentru că meriţi” este o „operă deschisă” care oferă publicului feminist o experienţă inedită: într-o societate traumatizată de “decreţei” irealitatea discursurilor „pro-life” rămâne desuetă şi problematică. Mă întreb însă cum arată acest spectacol în ochii celor care nu au deja o viziune „pro choice” şi nu înţeleg subtilitatea foarte fină cu care Bogdan alege să trateze (aparent) necritic un subiect încă sensibil.

„Pentru că meriţi” a fost în premieră la Muzeul Național de Artă Contemporană pe 28, 29 și 30 august 2015. Este un proiect realizat în cadrul Platformei de Teatru Politic.