Expoziția SCHNITTSTELLE/INTERFERENȚĂ de la Goethe Institut Bukarest, curatoriată de Patricia Morosan include filme, fotografii și o publicație a doi artiști germani – Tina Bara și Uli M. Schueppel – care tematizează Berlinul înainte de Căderea Zidului și consecințele acestei perioade, privite prin prisma subculturilor din anii ‘80 si ‘90. Tina Bara, născută în 1962, și-a început cariera de fotograf în RDG și a fost implicată în această perioadă în diverse grupuri politice de opoziție precum Femei pentru Pace. Imediat după căderea Zidului, a studiat fotografie la Arno Fischer la Academiei de Artă, Leipzig, unde predă fotografie din 1993. Lucrările ei au fost expuse în numeroase muzee și galerii internaționale, iar opera ei este o referință în fotografia germană contemporană. Uli M Schueppel,  născut în 1958 în Germania de Vest, a studiat regie de film la Academia de Film (DFFB) în Berlin. Este cunoscut pentru scurtmetraje, videoclipuri și animații și predilecția lui pentru documentarea culturii muzicale și sociale contemporane. Opera sa include și numeroase lungmetraje care sunt o prezență constantă la numeroase festivaluri de film internaționale, dar și in muzee precum Museum of Modern Art, New York, Institute of Contemporary Arts, Londra, Haus der Kunst, München.

Lucrările celor doi artiști sunt expuse complementar în expoziție, formând un dialog. Ele se întâlnesc însă și pe o axă de sincronicitate istorică și emoțională, fiecare dintre ele formând un soi de palimpsest de materiale, momente în timp, povești în povești în care distanța critică și meditativă față de evenimente devine personajul principal.

Filmul lui Uli M. Schueppel Elektrokohle – Off Ways suprapune material filmat în diferite momente temporale, construind un meta-discurs al propriului lui film: un road-movie din Berlin (vest) către Berlin (est), filmat pe VHS cu călătoria grupului Einstuerzende Neubauten câteva zile după căderea Zidului pentru un concert in clubul VEB Elektrokohle (1989). Inserții cu comentarii ale unor participanți la acest concert mitic, 20 de ani mai târziu, conferă materialului filmat în 1989 un context mai larg cultural dar și o gravitate pe care participarea la prezentul ingenuu nu îl revela.

Curatoarea Patricia Morosan a decis sa includă si un scurt film de Uli M. Schueppel (DeKonstruktion) care documentează demolarea în 2016 a Palast der Republik – sediul dezafectat al parlamentului în Germania de Est (închis imediat după căderea zidului și folosit între 2004-2005 ca spațiu cultural). Demolat în ciuda protestelor vehemente, a fost înlocuit de o controversată reconstrucție a palatului Hohenzollern distrus la bombardamentele din al doilea război mondial ăi inaugurat anul acesta. Literalmente, Palast der Republik sunt construcțiile noi care se prăbușesc (trad. „Einstuerzende Neubauten”) și cu ele toata moștenirea devastatoare a Cortinei de Fier, pe care poetica trupei, gândurile participanților din prezent și un al treilea strat de interpretare (filmul însuși) se așază în timp.  Ne putem gândi sș la Slavoj Zizek[1] care scria că experiența realității este o „trezire” la irealitate, în raport cu o realitate traumatică experimentată în trecut și păstrată în inconștient.

Al doilea film inclus în expoziție este Lange Weile (Plictis/ Timp indelungat) al Tinei Bara, compus dintr-o colecție de imagini din perioada 1983-1989 fotografiate de autoare în Prenzlauerberg, cartierul în care locuia în Berlinul de Est, într-o perioadă imediat precedentă căderii Zidului. Pe o durată care pare interminabilă, așa cum este percepută perioada istorică înainte de căderea zidului, corpul înregistrează acest timp suspendat în așteptarea schimbării. De fapt, corpul gol este o interfață – singura – cu care sistemul totalitar si represiunile lui pot fi înfruntate. Peisajele urbane descompuse, amnezice (clădiri, cartiere, curți interioare, cai de acces) din Berlinul de est sunt ele însele arhive care au pierdut memoria istorică, ceea ce au fost înainte. Ruinele urbane arhivează resurse și materie consumate, care la rândul lor consumă individul și se regăsesc într-o experiență cotidiană fracționată.

Materialul de arhiva care fundamentează cele două filme și inserția lui într-o temporalitate prezentă determină și o hibridizare a formatelor și tehnicilor: fotografia devine film (în lucrarea Tinei Bara) iar filmul VHS este redus la o filmare digitală. Pentru a reitera faptul că fiecare mediu decantează altfel sensul imaginii, curatoare a inclus si cadre statice preluate din lucrarea lui Schueppel pe Super 8.

Asemenea filmului de Uli M. Schueppel, filmul Tinei Bara reține viața cotidiană a subculturilor dizidente și formele lor de rezistență la un mediu social represiv. Similar filmului lui Schueppel, discursul narativ și politic se construiește în prezent din momente dezinvolte și spontane care au contribuit însă la mutații culturale și politice majore. În cele două filme, arta devine energia cathartică prin care o schimbare mult așteptată se declanșează, iar timpul narațiunii este un timp interior.

Memoria locurilor este parte constituentă din formarea sinelui. Cu cât memoria personală este mai stratificată și mai consistentă, cu atât peisajele interioare sunt mai întinse și revelează mai multe despre gândirea și existența unor epoci istorice întregi, care depășesc individul. Fotografia și filmul sunt prin excelență medii care transpun nu locuri sau fapte în sine, ci mai ales reprezentările mentale despre acestea. De aceea, inerente acestor medii este și o perimare implicită a ceea ce este reprezentat, așa cum și memoria care se dizolvă poartă propria ei interpretare prin prisma prezentului.

Căutarea unui sens existențial în fragmente de memorie și conștientizarea irecuperabilității unor evenimente trecute infuzează imaginile cinematice din aceasta expoziție cu o greutate si o lentoare, pe care par ca o resimt toate personajele din cele două filme deopotrivă. Este greutatea istoriei – a unui același moment surprins în ambele filme: căderea blocului de est și totodată conștientizarea unei situații politice care a depășit limitele de toleranță personale și sociale.

SCHNITTSTELLE/INTERFERENȚĂ are loc la Goethe Institut București în perioada 14.09. – 19.09.2020

Artiști: Uli M. Schueppel, Tina Bara

Curatoare: Patricia Morosan

[1]Žižek, S. (1996), “From virtual reality to the virtualization of reality”, in T. Druckrey (ed.), Electronic

Culture: Technology and Visual Representation, New York: Aperture, pp. 290–295.