Un interviu cu Sabina Suru.

Expoziția temporară „All Our Todays” este o demonstrație de forță.

Ioana Nemeș a transformat jurnalul într-un instrument calibrat, aproape științific.

Discursul ironic, chiar satiric, al Ioanei Nemeș este unul angajat social, de critică la adresa ritualurilor și dogmelor religioase, a habotnicilor și homofobilor.

Instalația, ca mediu de expresie, nu este o nouă formă a sculpturii, nici măcar o continuitate exclusivă a ei, fiind un gen și o continuitate a tuturor celorlalte.

Acest gest de „cartografiere a prieteniei” recuperează opere, dar și relații, și invită privitorii să reflecteze asupra modului în care istoriile personale și politice se împletesc.

O metaficțiune istoriografică, un basm angajat politic, (literalmente) un trip.

Aceste sculpturi au ceea ce-am putea numi o calitate totemică, în sensul că mai degrabă par să locuiască în spațiu, decât să îl ocupe pur și simplu.

Ca într-o veritabilă pictură a sec. al XVII-lea, la Bercea viața, nu cea definită în abstractul vitalului, ci cea biografică, viața cotidiană cum o știm cu toții, iese la suprafață.

Cum se articulează astăzi, în artă și cultură, strategiile ce urmăresc transformarea interioară și vindecarea?